Preț prea mare ce scoate România de pe harta producătorilor competitivi
În ultimele luni am asistat la o majorare a prețului energiei electrice tranzacționate zilnic.
„Am constatat majorarea prețului energiei electrice de către furnizori și am asistat chiar la niște insolvențe, falimente a unora dintre aceștia care nu au avut producție proprie de energie. În viitor cred că vom asista la dublarea efectivă a facturii atât pentru consumatorul casnic, cât și pentru cel industrial. Din punctul meu de vedere, am ajuns un soi de țară bananieră, deoarece dacă vei compara prețurile energiei electrice din România cu prețurile din alte state, ajungi la concluzia că avem preț comparabil cu Gana, Mali, Guinea Bissau etc, adică un preț de aproape 200 de dolari pe megawatt oră. Asta scoate România de pe harta producătorilor competitivi”, a explicat Sorin Bonciu, managerul general Altius Fotovoltaic.
Cum vor afecta din punct de vedere social aceste majorări? În primul rând va scădea puterea de cumpărare, iar automat va crește procesul de devalorizare și inflaționist, determinat nu doar de creșterea prețului intern al energiei electrice, cât și cel al materialelor pe plan internațional.
Centralele fotovoltaice de autoconsum, soluția pentru facturi mai mici
Dacă ne referim strict la ceea ce este de făcut vizavi de prețurile ce cresc constant, foarte eficientă este montarea de centrale fotovoltaice pentru autoconsum.
„Se montează foarte repede, investiția este foarte mică și o recuperezi în trei ani și jumătate. Și încă 25 de ani ai energie electrică gratis. Nu există investiție atât de rentabilă, favorizată și pe fondul scăderii prețurilor panourilor. Astăzi este extrem de rentabilă dar pe viitor, desigur, și panourile vor cunoaște un trend de creștere”, a subliniat managerul Altius Fotovoltaic.
Centrala poate fi amplasată în incinta sau în proximitatea locului de consum, iar panourile pe clădiri și nu ai nevoie de autorizație de construcție.
„Avem energie electrică extrem de scumpă”
Toată energia produsă de instalația fotovoltaică poate fi consumată, făcând economie.
„Nu mai iei energie de la furnizor, cu toate taxele și accizele, ci preiei maxim 65%, iar 35%-40% o produci tu. Poți furniza energia și în sistem și să devii și prosumator, până la incidența de 100 Kw instalați. Acum este momentul unei astfel de investiții deoarece avem o energie extrem de scumpă. Prețurile de tranzacționare, de furnizare a energiei electrice au fost până în luna martie, aprilie de 260 lei, 270 lei pe megawatt. Din aprilie au sărit la 300, 360, 430, 500, 580 de lei, la care se adaugă toate taxele, adică încă 200 de lei și peste toate se adaugă TVA”, a mai spus Sorin Bonciu.
Prețurile centralelor variază în funcție de dimensiune și amplasament.
Pentru detalii, nu ezita să contactezi specialiștii Altius Fotovoltaic: https://altius-solar.com/contact/